Acum câteva zile mă plictiseam puțin și bineînțeles am intrat pe Facebook să văd ce mai este nou. Am dat peste o postare a paginii dm drogerie markt Romania care mi-a stârnit curiozitatea. Prima frază: „Bloggerițele din România au șansa de a merge la Glow by dm la Viena, cu Alina Ceușan.”. Stai puțin, acum sunt bloggeriță, îmi place să testez noi produse și da, mi-ar plăcea să ajung la Viena cu Alina Ceușan. De ce să nu îmi încerc norocul? Astfel a doua zi eram deja la cel mai apropiat dm să aleg produsele despre care voi scrie. Chiar nu mi-a fost ușor, deoarece am vrut să aleg cât mai multe produse care se potrivesc pentru a-mi face majoritatea machiajului cu produsele din această gamă. Deci ce mi-am ales?


     Mi-am cumpărat un ruj nou, un fond de ten și o paletă de farduri de pleoape. Cu aceste produse sunt cel mai aproape de a realiza un întreg machiaj folosind produsele trend IT UP. 
     Cum le-aș folosi dacă aș ajunge la GLOW by dm? 
     Prima oară bineînțeles îmi curăț fata, apoi o hidratez și aplic un primer. Aplic peste el fondul de ten Sheer Nude de la trend IT UP nuanța 010. Pentru aplicare folosesc o pensulă cu două capete și folosesc capătul mai mic pentru aplicarea produsului în locuri înguste ca sub ochi sau în zona nasului. Produsul este destul de bun în comparație cu alte fonduri de ten. De obicei produsul se strânge în zona nasului și devine foarte urât și nu acoperă deloc. Cu acest fond de ten nu am avut asemenea probleme însă după o vreme devine ușor de observat și se adună în pliurile pielii din zona T. Nu are o acoperire foarte puternică, este un produs cu finisaj natural. După aplicare fixez fondul de ten cu o pudră translucentă, aplic conturul și un highlighter.


     Urmează machiajul ochilor. Pentru asta folosesc un primer apoi paleta de farduri de pleoape The Nudes Selection 030. Cum mă aștept la eleganță maximă și glamour aș încerca să folosesc fiecare nuanță din paletă, mai ales că se potrivesc excelent. În paletă sunt două nuanțe deschise, sidefate, două nuanțe de roz mate și două nuanțe glitter. Aș aplica cea mai deschisă nuanță sub sprâncene și în colțul interior al ochilor. Nuanța de roz deschis, mat aș aplica-o în pliul ochilor sub nuanța anterioară, apoi aș veni cu rozul mai închis mat pe pleoapă. În colțul exterior aș adăuga nuanța deschisă glitter, aș estompa-o, apoi aș aplica nuanța de mov peste, fără a blendui această nuanță atât de tare. Pe pleoapa inferioară aș aplica nuanța de roz sidefat în colțul interior, rozul închis mat pe mijoc și în colțul exterior, iar tot pe colțul exterior aș aplica și movul închis strălucitor. Pe lângă fardul de pleoape elegant aș aplica și un eyeliner și mascara. Sper să primesc ceva instrucțiuni cu privire de aplicarea eyelinerului, deoarece acest pas încă îmi provoacă multe emoții. 
     Mi-aș aranja sprâncenele după asta, folosind un fard de sprâncene maro și ceară pentru fixare.



     Ultimul pas ar fi aplicarea rujului Ultra Matte Lipstick nuanța 430 care completează excelent acest look. Ador rujurile mate și culoarea este excelentă pentru a fi purtată atât cu un look casual, cât și pentru unul elegant. Aș trasa conturul cu o pensulă pentru buze ca acestea să fie definite excelent. La final aș seta totul un setting spray ca machiajul să mă țină toată ziua chiar dacă trebuie să fug dintr-un loc în altul.




     Participând la eveniment sper să încerc noi produse și să învăț noi tehnici și trucuri. Această aventură ar fi cu adevărat un vis împlinit. Sper ca anul acesta să mă dezvolt cât mai mult în privința cunoștințelor de makeup și beauty. Mi-aș dori foarte mult să învăț de la profesioniști și să creez noi experiențe de neuitat.


     Bineînțeles am și testat toate produsele și am realizat un machiaj cu ele. Îmi plac chiar foarte mult și m-a surprins calitatea lor mai ales dacă ținem cont de prețul lor foarte bun. Rujul este cremos și hidratant, nu usucă buzele iar paleta este foarte pigmentată, culorile de difuzează ușor și este ușor de aplicat. Nuanțele sunt excelente împreună, ambalajul este mic și compact perfect pentru a fi duse în călătorie  (poate chiar la Viena?).
     

     Visul meu este să ajung la GLOW by dm cu Alina Ceușan, să învăț cât mai multe despre ultimele tendințe și să mă întorc cu amintiri de neuitat. 
     Ocupându-mă de acest blog am luat deja parte le niște evenimente minunate și am întâlnit niște oameni superbi. Deși scriu articole numai din septembrie blogul a devenit mai mult decât un hobby. A devenit o parte importantă a vieții mele și în fiecare articol vă transmit și o mică parte din mine. Sper ca pe viitor să revin cu articole din ce în ce mai interesante și să creștem tot mai mult împreună.

     Prin acest articol, particip la campania de recrutare GLOW by dm drogerie markt cu @AlinaCeusan.

UPDATE: Datorită seriozității și atenției celor de la dm nu am reușit să mă înscriu în competiție. Adresa de e-mail unde trebuie trimis articolul nu a funcționat și când le-am scris timp de câteva zile nici nu s-au străduit să mă ajute. Mi-au răspuns cu un mesaj generic „Bună Eni, Te rugăm să trimiți CV-ul tău la adresa: relatii.clienti@dm-drogeriemarkt.ro. Mulțumim. O zi frumoasă!”, zici că vroiam să mă angajez la ei. După ce le-am explicat din nou care este problema nici nu s-au obosit să-mi mai scrie. Nu este vorba de câștigarea concursului, am văzut într-adevăr unele postări mai bine scrise, dar totuși, am cheltuit bani pe produse, am dedicat din timpul meu să scriu postarea și să fac pozele. Mi se pare complet nedrept să nu mă pot nici măcar înscrie în competiție. Nu voi șterge articolul, fiindcă am muncit mult la el, dar cu siguranță mi-am făcut o părere despre toată compania. Doar pentru că blogul meu nu are atâtea vizualizări ca marii influenceri, nu înseamnă că aceste articole nu merită nici măcar luate în seamă. Deci felicitări dm! Ne-ai arătat cât de neserioasă poate fi o companie! Niciodată nu mi s-a mai întâmplat să nu-mi răspundă o companie la mesajele de pe facebook, dar pentru orice există acea prima dată.